1
0



    • 18 NOV 14
    • 0
    Pozitii alaptare

    Pozitii alaptare

    1
    0



    Alăptare în poziţia culcat

    Această poziţie o poţi aplica noaptea, cand poţi adormi împreună cu bebeluşul sau cand eşti foarte obosită. Adesea este utilizată de femeile cărora li s-a făcut cezariană, dar şi epiziotomie. În această poziţie se stă culcată pe o parte cu capul pe o pernă, astfel încat să nu amorţească gatul. Cotul va sta sub cap. Poţi ţine cateva perne şi în dreptul spatelui tău pentru a preveni durerile de spate. Bebeluşul va sta faţă în faţă, de-a lungul corpului, cu gura exact în dreptul sfarcului. Se pot folosi perne pentru sprijinul spatelui şi susţinerea în poziţie laterală a copilului. Pentru a nu amorţi mana, aceasta poate susţine cu braţul perna. Manuţa bebeluşului poate fi lăsată liberă pentru a putea atinge sanul, savurand contactul cu acesta.

    alaptare la san

    Poziţia în şezut (sau poziţia leagănului)

    Pentru această poziţie trebuie să stai rezemată cu spatele drept, preferabil pe un scaun cu spătar şi manere, cu o pernă pe genunchi pentru a ridica copilul la înălţimea sanului. Poţi să îţi ridici picioarele plasandu-le pe un scăunel pentru mai mult confort.

    Capul copilului va fi adăpostit în încheietura cotului, cu faţa la san, astfel încat corpul lui să ajungă de-a lungul abdomenului tău (ca atunci cînd îl legeni). Este necesar să fie sprijinit corpul, altfel alăptatul va deveni foarte obositor, putand să deformeze coloana sau sanii, duce la apariţia durerilor de picioare şi de gat.

    alaptare la san2

    Poziţia leagănului încrucişat

     

    Diferenţa dintre cele două este dată de poziţia braţelor. Îl vei susţine pe bebeluş cu mana opusă sanului cu care alăptezi. În felul acesta picioarele lui vor sta acum la îndoitura mainii de la cot, iar antebraţul tău îi va traversa spatele şi capul lui va fi susţinut de palma ta.

    Mana liberă o poţi folosi pentru a-ţi susţine sanul. Poziţia aceasta va permite să ai mai mult control şi este foarte bună pentru primele alăptări.

    alaptare la san3

    Pozitia pe spate

    Această poziţie constă în faptul că stai întinsă pe spate, iar copilul stă pe burta ta, paralel cu ea, capul în dreptul sanului.

    Poţi susţine copilul cu ambele maini. Această poziţie este des utilizată în primele momente după naştere, dar şi în baie.

    pozitia alaptare pe spate

    Poziţia sub braţ ( tip poşetă sau minge de fotbal american)

    Această poziţie poate fi o bună opţiune dacă te recuperezi după o operaţie de cezariană, ai sanii mari, dacă ai canalele blocate, sanul este împietrit sau alăptezi doi copii odată.

    Tu vei sta tot în poziţie şezîndă, iar sub bebeluş poţi să pui o pernuţă. Ţine copilul pe langă tine, cu cotul îndoit, picioarele lui stand pe langă şoldul tău, ca şi cum ai ţine o minge de fotbal american.

    Te-ar ajuta mult un scaun cu spătar şi manere pe care să îţi ţii cotul. Cu mana liberă susţine-i capul copilului şi îndreaptă-i faţa către sanul tău. Spatele copilului va fi susţinut de antebraţul tău. Poţi să îţi susţii sanul cu mana liberă.

    Pozitia de alaptare sub brat

    După ce bebe creşte în lungime, nu vei mai putea alăpta din această poziţie pe scaun, din simplul motiv că bebe nu va mai încăpea. Atunci, ai următoarea variantă: bebe culcat pe o pernă pe pat, iar tu aplecată deasupra lui, ca în poza de mai jos:

    Pozitie alaptare sub brat

    Poziţii de alăptare pentru gemeni

    pozitii alaptare gemeni

    Consecinţele unei poziţii proaste

    – Dureri în ceafă, în partea de sus a spatelui, senzaţia de arsură între omoplaţi;
    – Oboseală, un sentiment de descurajare, scăderea laptelui, copil nevos;
    – Probleme legate de sîni: înfundarea canalelor (laptele curge greu), fisuri – dureri în partea de jos a spatelui, în zonele unde există cicatrice (cezariene, epiziotomice) din cauza că presiunea este dirijată spre punctele sensibile.

    Leave a reply →

Leave a reply

Cancel reply

Photostream